Politica jumătăţilor de măsură

Ultima misiune a delegaţiei FMI la Bucureşti a tranşat definitiv, se pare, problema atitudinii executivului faţă de măsurile anti-criză. În urmă cu mai bine de un an se vorbea despre „centură de siguranţă”. Acum se vorbeşte despre măsuri de extremă austeritate ca să evităm intrarea României în incapacitate de plată. Politicile ezitante, felul în care membrii guvernului au gestionat împreună sau separat comunicarea publică, deciziile aparent minore, dar cu impact mediatic negativ, au lăsat impresia că economia şi politicile publice sunt două chestiuni separate şi că lucrurile se pot corecta de la sine: că sectoarele bugetare pot să supravieţuiască în continuare fără prea mari transformări şi că întreprinderile vor reveni treptat spre creştere pentru că şi-au ajustat îndeajuns afacerile.

Or, s-a văzut că lucrurile nu stau deloc aşa şi că nu pot rămâne la fel. Pe de o parte, reducerea cheltuielilor publice nu a fost suficientă şi, pe de altă parte, susţinerea puterii de cumpărare prin plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor sociale din împrumuturile interne şi externe angajate de guvern nu a stimulat consumul aşa cum s-a sperat explicit sau nu. Investiţiile publice au fost sacrificate, cele private s-au prăbuşit, iar şomajul înregistrat a depăşit 8%. În concluzie, politicile publice nu şi-au arătat eficacitatea la momentele şi în locurile în care erau necesare.